*ANDREI BOLOCAN PUNCT COM*

Image

Noi ne-am mutat. Cu ajutorul lui Alexandru Gurdila şi Denis Tabac adresa blogului este URMĂTOAREA!

www.andreibolocan.com


*BUNĂ SEARA, CAHUL!*

Festivalul Faces of Friends, până nu demult, îmi era la fel de străin ca şi binomul lui Newton sau electronegativitatea clorului. Dar asta până în momentul în care am acceptat să fiu chiar parte din el (din festival în sens că) şi am ales să fiu prezentator-înveselitor-al-festivalului pentru mulţimea de feţe de prieteni din Cahul.

În Cahul însă, nu se ajunge foarte simplu. Mai întâi e drumul până acolo. Dar drumul nu e drum până nu îl parcurgi cu un mijloc de transport mecanizat, în cazul dat — un autobuz de sorginte ucraineană, cu WiFi gratuit, piscină şi decoraţii fabuloase.

Drumul e scurt mai ales dacă ai un camarad alături, care (de sex feminin fiind) îţi poate asigura un două-trei ore de istorii interesante despre viaţă, strategii fiscale şi emigrare. (În general Ana s-a purtat cuminte în afară de momentul în care s-a apucat împreună cu doi sirieni să caute morfină la miez de noapte şi să strige pe străzile din Cahul citate din Zelea-Codreanu, dar ea oricum nu le ţine minte pe toate…)

La Cahul eu nu fusesem încă din secolul trecut (1997, mai exact), dar nu multe s-au schimat de-atunci.

Trăsurile de cai (Faimoasele trăsuri de cai din Cahul!), neatinse de regimul comunist, continuă să reprezinte un pilon al turismului din această zonă.

La piaţă se comercializează o gamă largă de produse de import.

 

Iar inscripţionarea de date pe o bandă magnetică încă se mai practică la scară destul de largă în oraşul Cahul.

Cu toate astea, cea mai intactă şi veşnică parte din Cahul s-a întâmplat să o întâlnesc în satul Roşu. Aşezată cuminte la umbră, potrivindu-şi ţinuta cu atenţie înainte de a fi fotografiată, această bătrânică este probabil cea mai nemuritoare bătrânică pe care am reuşit vreodată să o văd.

p.s. Mulţumesc Cahuleni şi Cahulence pentru explozia de energie din care m-am alimentat cu nesaţ. :*

 

 


*REDESCOPERĂ LEOVA*

Odată demult, în copilărie, cetisem într-un ziar, că eu (fiind născut pe nu-ştiu-care dată şi nu-ştiu-care lună în nu-ştiu-care zodie!) am aptitudini de prezicător. Cu alte cuvinte am rezolvat un test din ăla psihotâmpit despre “VEZI CE PERSONALITATE AI TU”, am acumulat 54 de puncte şi am descoperit că sunt un FALNIC NOSTRADAMUS, iar orice lucru ce-mi trecea prin minte putea deveni viitor şi orice cuvânt rostit risca să se materializeze în cifre, oameni şi întâmplări.

Îndrăznesc să cred în continuare în talentul meu de vizionar şi vreau să vă anunţ că mâine, 22 august 2012, Angela Merkel NU VA MERGE LA LEOVA. Şi chiar dacă astăzi nu este mâine, deja îmi pare rău că mâine, 22 august 2012, Angela Merkel nu va merge la Leova.

Primarul Eugen Buragă şi întreagă comunitate de acolo, simt eu, îşi exprimă regretul că un oaspete distins precum e doamna cancelar nu va merge la Leova. Pentru că acolo, la Leova, în afară de case cu multe etaje, fabrici, spital, policlinică, electricitate şi gaz, mai există şi o AUTO  GARĂ, în care confortul şi starea de bine sunt scrise cu litere de aur pe frontiscipiul oricărei clădiri. Or această AUTO GARĂ merită arătată oricărui oaspete drag.

Stimată doamnă Merkel, vă scriu nu doar pentru că sunteţi născută într-o zi cu mine (şi probabil rezultatul acelui test psihologic ar fi arătat că şi dvs puteţi prezice viitorul), dar vă scriu pentru că mi-aş fi dorit să mergem împreună la Cahul, iar pe drum să ne oprim la Leova pentru a ne elibera vezica urinară în una din următoarele unităţi de agrement şi relaxare:

1.

2.

3.

Cu regrete şi durere, înţelegem că nu ne rămâne decât să sperăm la o următoare vizită în care aleşii toporului poporului să se arunce cu “maiestate” şi “excelenţă” cu mult zel şi fără sinceritate. Vă urăm un zbor uşor şi fie ca mâine servitutea  exagerată a unor moguli de la guvernare să vă facă şederea cât mai plăcută “în capitala acestui plai cu soare”. Pupicei!


*LA INTERSECŢIA DINTRE VERONICA ŞI VLAICU (3)*

Ok, recunosc, devine tot mai greu să fiu original şi să nu mă repet. Tocmai de aia, astăzi, norocul, sorocul, stelele mi-au hărăzit ceva mai special. Aşadar meniul restaurantului „Mă doare-n cot, parchez cum pot” vă prezintă următoarele bucate:

Ca antreu, vă propunem bucătărie tradiţională, nesimţită, dar descurcăreaţă. Puteţi să vă înfruptaţi atât pe-o parte, cât şi pe alta – important e să aveţi şi pe cineva în cărucior, pe care ar fi trebuit să-l conduceţi peste drum.

In close proximity, cum s-ar zice, ca main dish, vă propunem o reţetă devenită legendă. Un mix cu parfum de baladă dintre un Semn Rutier şi oameni distinşi, care de secole, bănuiesc eu, reuşesc să parcheze contrar legislaţiei rutiere. A huli?

Iar, la desert o gustoşenie de SUV, împuşcând doi iepuri dintr-o dată.

Regret că nu am putut filma întreaga scenă în care s-a mers pe contrasens pe Bucureşti, s-a creat un pericol de accident cu un 115 venind din faţă şi s-a parcat IMPERIAL de neregulamentar!

Poftă bună!

p.s. Alte articole la temă: Primul şi al doilea.


*LA INTERSECŢIA DINTRE VERONICA ŞI VLAICU (2)*

Eu nu vreau să repet ceea ce am spus ieri pentru că aţi spune că mă repet, or eu nu sunt un om care să repete cum că nu-mi place să mă repet. Reiterez aşadar dorinţa mea nestrămutată de a înţelege “cine este de vină” şi cum “să soluţionăm această nelămurire”, privind un semn rutier, care pe zi ce trece îmi pare tot mai irelevant şi inadecvat, într-un spaţiu în care, de comun acord, mai mulţi conaţionali de-ai noştri parchează hobişto.

Einmal ist keinmal (odată este niciodată, n.tr.), zice neamţul şi are în vedere că ceea ce s-a întâmplat o singură dată nu s-a întâmplat practic niciodată. Prin urmare, continuăm tradiţia (începută ieri!) de a fotografia intersecţia Micle cu Vlaicu Pârcălab. Continuăm… tradiţia şi aşteptăm… poliţia, care de altfel IERI a făcut ceva treabă bună.


*17 POZIȚII CU ARTEOM*

“Am de făcut în noaptea asta vreo 17 poziții”, răspunde Arteom la “Noroc! ce mai faci?”. 17 poziții? Not bad. Mai rar așa bărbați care să reziste într-o singură noapte să aibă, să știe și să facă 17 poziții din desfășurătorul emisiunii Deșteptarea de mâine.

Dacă se întreabă cineva tradiționalul “cine-stă-în-spatele???”, atunci ar fi bine să-l priviți fix în ochi pe tânărul din imagine. Anume el e moașa celor ce se vor naște mâine, începând cu 6.45, în corobșica cu imagini, Jurnal TV pe nume.

20120815-002548.jpg


*EU PARCHEZ, TU PARCHEZI, POLIŢIA SANCŢIONEAZĂ*

Eu trec aproape zilnic pe la intersecţia străzilor Micle şi Vlaicu Pârcălab şi văd (aproape zilnic) maşini parcate neregulamentar. Şi văzând zebre însângerate, uitate (sub roţi de inomărci) de dumnezei, primari de capitală şi agenţi de circulaţie nu înţeleg foarte clar în ce constă problema. Nu văd clar cine e de vină. O fi oare sindromul de oaie? O fi oare sindromul de turmă? Sau poate “lipsa de pârghii” şi “cadrul legislativ neajustat” face ca şoferii să ignore un semn? Semn care altminteri, pe timp de şcoală auto, te băga în boală alături de nenea examinator.

Eu cred că Jeremy Bentham avea dreptate când spunea că “atâta timp cât dezavantajale respectării unei legi sunt mai mici decât avantajele nerespectării aceleiaşi legi, legea MERITĂ ÎNCĂLCATĂ. Azi, în Moldova, asta se poate aplica în mai toate domeniile.

Ieri, Poliţia Rutieră anunţa printr-un comunicat de presă că “Şoferii vor fi aspru sancţionaţi pentru OPRIREA, STAŢIONAREA şi PARCAREA NEREGULAMENTARĂ”. Eu vreau să-i cred pe cei de la Poliţia Rutieră că aşa va fi. Începând cu azi, mâine, poimâine, depinde de când vor avea timp băieţii de la PR să iasă prin oraş şi să “facă legea să lucreze”.

Deocamdată, urmărim cu stupefacţie, ce fac fraţii noştri de peste Don.